Etape în conștientizarea vieții

Prima etapă este negarea. Nimic din ce auzi nu se leagă  și este contrar la tot ce știai pana acum. ”Nu se poate ca puterea minții sa fie atât de mare”, îți spui, ”nu se poate ca subconștientul sa aibă întotdeauna un cuvânt de spus, nu se poate ca eu, care simt că am totul sub control să fiu de fapt sub controlul propriilor programe mentale, înregistrate într-o viață întreagă de experiențe trăite”. Ți se par povesti. Sau poate că la fel ca mine ai sărit peste această etapă și ți se pare că totuși știai de undeva toate acestea, dar nu te-ai gândit niciodată să le exprimi.

Le-ai mai auzit undeva… în alta viață poate. Și intri direct în etapa a doua în care te gândești un pic, și lucrurile încep să se lege, începi sa înțelegi, începi să vezi legături și începi sa înțelegi cum funcționează.  Problemele abia acum încep, când conștiința ta începe sa se dezvolte și înțelegi cât de multe „greșeli” faci. Cat de mult te sabotezi tu pe tine, și te scufunzi tot mai mult în etichete pe care chiar tu ți le pui din nou și din nou. ”Sunt groaznic , nu mă pot controla, nu sunt în stare să îmi țin sub control nici propria minte, cum o să fac toate celelalte lucruri care depind de mine?! Cum o să mă descurc, cum o să mă opresc din a emana gânduri negative care îmi distrug viața?!” Acesta este a treia etapă și este doar începutul. Este momentul în care deși totul promitea o viață mai bună, o cocreare a propriei vieți, vise împlinite… nu faci decât să te macini din ce în ce mai mărunt pe interior.

Este ca și cum te simți neputincios, sau intri în panică când realizezi cât de multă putere ai… te simți ca un bebeluș gigant care din stângăcia lui dărâmă totul în jur.

Ceea ce ai nevoie sa iti amintești este drăgălășenia acelui bebeluș, că tocmai acea stângăcie este deliciul său, acea curiozitate, amestecată cu inconștiența și cu inocența sa îl face atât de minunat și îți face imposibilă misiunea de a nu-l iubi.

Și atunci începe etapa a 4-a în care înțelegi că nu ai nevoie de frâie, că ai avut grijă să stabilești totul încă de la început și o faci în continuare de dincolo, că este doar o iluzie a eșecului, că nu ai cum să cazi, că ti-ai ales și ți-ai asumat chiar tu țnainte de a veni aici toate cele prin care te-ai decis că vrei să treci, și te-ai bucurat că ți s-a dat șansa să le simți printr-un corp doar al tău, chiar dacă acum ți se par grele. Ți s-a dat șansa la viață. Înțelegi că pentru a putea exista ceva în această lume, trebuie să existe și opusul ei. Înțelegi că pentru a putea vedea lumina, trebuie să o privești din întuneric, că pentru a putea învăța ai nevoie sa știi care nu sunt răspunsurile corecte. Că statisticile sunt doar orientative și că ele nu îți pot prezice viața, nu îți pot lua liberul arbitru.

Înțelegi ca totul depinde de cât de ușor îți poți aminti cine ești tu cu adevărat și cât de ușor deosebești iluzia de adevăr.

Înțelegi că toată durerea ta vine din faptul că ai concluzionat cumva, analizând doar o mică parte din date că nu ești bun de nimic, că nu poți face nimic bine, că nu ai atins standardele pe care tot tu ți le-ai pus, sau le-ai preluat și le-ai integrat ca find ale tale. Înțelegi că toată durerea ta este mentală, este dată de percepția prin care privești lucrurile și ai puterea de a privi dintr-o infinitate de perspective, poți alege cum reacționezi și cum privești lucrurile.

Ti-ai amintit apoi că nu ai nici o obligație pe această lume, că tot ce ai de făcut este să fii, să simți, să trăiești și nimic altceva nu mai contează. Îți amintești cât de mult ti-ai dorit și ești recunoscător pentru viată, pentru simțuri, pentru îmbrățișări, pentru că ești. Ești recunoscător pentru casa ta care te apară de viscol, pentru familia ta pentru că te are, pentru aerul ce îți întra în nări pentru a te aduce aici și acum.

Îți amintești ca nu trebuie sa fii perfect pentru ca ești deja.

Înțelegi că nu trebuie să gândești într-un anumit fel, nu trebuie sa simți doar emoții pozitive, nu trebuie sa deții controlul asupra minții tale, nu TREBUIE nimic!

Să răsufli ușurat, să te relaxezi, să trăiești acea stare de relaxare ca atunci când ai văzut cum, sub ochii tai, s-a rezolvat cea mai mare temere a ta , să ai încredere în procesul vieții și să te lași purtat de val. Să devii un observator al vieții la fel ca însuși Dumnezeu. Să regăsești curiozitatea și naivitatea în sensul său bun. Să devii conștient de tine, să redevii natural și autentic, să ai curajul să te arăți așa cum ești. Să îi permiți lui Dumnezeu să vadă prin tine!

Că ești în permanență sub protecție divina și lucrurile nu se pot termită decât bine.

Etapele ce vor urma le voi descrie pe măsură ce le voi descoperi 😉