Cum a decurs travaliul meu de o oră

Deși de obicei povestea nașterii este una intimă și nu o cunoaște decât o mică parte din cercul restrâns, pentru mine această experiență a fost un exemplu clar al efectului pe care îl poate avea încrederea și de fiecare dată când intru în vorbă cu o femeie însărcinată nu mă pot abține să nu povestesc.

Având în vedere istoricul meu de mioapă veterană, minunatul meu medic care îmi supraveghea sarcina, a găsit de cuviință să ceară un aviz de la medicul oftalmolog înainte de a-mi da acordul de a naște natural chiar dacă era a doua oară.

Care este viziunea și misiunea mea? Ce vreau să schimb în lume?

Lumea este minunată exact așa cum e, dar scopul este evoluția! Avem nevoie de schimbare. Să îmbrățișăm schimbarea este secretul fericirii.

Vreau să aduc speranță. Îmi place să aduc speranță! Eu asta fac! Am darul de a încuraja și a arăta partea bună în fiecare situație. Viața e mai ușoară și mai frumoasă dacă înțelegi partea folositoare a lucrurilor, dacă îți dai voie să simți ceea ce se întâmplă, indiferent dacă în esență lucrurile par că merg prost.

Ai observat schimbarea? Stai liniștit, a fost doar sfârșitul lumii

Eu cred cu tărie că asta nu e tot, că viața este mult mai mult de atât. Refuz să cred că totul este o luptă! Viața nu poate fi doar o continuă întrecere în care trebuie să demonstrăm din nou și din nou că suntem demni. Eu cred din adâncul ființei mele că scopul nostru pe pământ este să experimentăm fericirea, să experimentăm esența a ceea ce suntem noi cu adevărat. Dar pentru a o putea prețui și înțelege la adevărata valoare este nevoie ca undeva în lume să existe și opusul ei. Din păcate omenirea, deocamdată are nevoie de suferință pentru a evolua, dar am o profundă încredere că deși pare haos, lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Secretul pentru a face alegerile cele mai bune

Luarea deciziilor este o temă foarte dezbătută în disciplinele de dezvoltare personală și foarte mulți autori vin cu sfaturi și reguli care să te ajute să faci cele mai bune alegeri pe care le poți folosi cu succes. Cea mai populară este cea a intuiției și anume să asculți ce îți spune sufletul în primele 5-7 secunde de la momentul în care îți pui întrebarea, deși, într-un alt context, cel al educației financiare, suntem educați să nu cedăm emoțiilor și să ne mai gândim până cel puțin a doua zi dacă achiziția pe care ne dorim să o facem este într-adevăr necesară. Si până la urmă ajungem tot la ”o fi bine, o fi rău?”, ”sa aleg asta sau cealalta?”

Natura este fascinantă! Natura este abundență!

Cu toții știm despre beneficiile remediilor naturale și importanța consumării unor alimente la producerea cărora s-a intervenit cât mai puțin, dar unii specialiști au mers și mai departe și au demonstrat deosebita noastră conexiune cu mediul.

Edward Wilson, un nume sonor în psihologie a afirmat că noi suntem chiar programați genetic să îndrăgim natura. S-a dezvoltat un întreg concept pe acest subiect ce a fost numit biofilie.

Sfaturi pentru o relație armonioasă

Cu toții ne dorim relația perfectă după modelul filmelor de dragoste, în care cei doi se iubesc și se înțeleg necondiționat. În realitate însă după ce aburii iubirii se risipesc, îndrăgosteala nu te mai orbește cum o făcea, iar noi încetăm să mai facem eforturi pentru a părea perfecți în ochii partenerului. Este ca și cum iadul se dezlănțuie.

Începând de azi voi vedea bunătatea din jur

Știai că deși privirea noastră vede absolut toate detaliile, mintea noastră conștientă procesează doar o mică parte din informație?

Probabil ți s-a întâmplat și ție să te hotărăști să îți cumperi un lucru nou, de exemplu o mașină de un anumit model 🚗 și începând din acel moment să vezi în trafic cel puțin 3-4 astfel de mașini zilnic, sau te-ai hotărât să devii mamă și apoi ți se pare că mall-ul a fost invadat de graviduțe…

Stai liniștit, nimeni nu îți citește gândurile, nimeni în afară de subconștientul tău!

Asumă-ți responsabilitatea asupra vieții tale

Poți începe chiar acum să lucrezi la viața pe care ți-o dorești!

Fă chiar acum primul pas, cât de mic. Nu uita care este obiectivul tău și caută resurse, caută idei, caută curajul. Toate acestea sunt în permanență la îndemâna ta, trebuie doar să înveți să le vezi. Caută acel ceva care te definește! Caută-ți pasiunile și talentele! Sunt atâtea de făcut! Nu, nu e prea târziu atâta vreme cât ești încă aici în viața aceasta. Renunță la scuze și la miile de motive pentru care ești îndreptățit să nu progresezi, acesta este doar modul prin care te autosabotezi, modul în care vrei să eviți disconfortul de a face ceva nou.

Probleme sau provocări?

Trăim în era comunicării și dreptul la opinie este în floare. Rețelele de socializare permit exprimarea și ne conectează unii cu alții din orice colț al lumii am fi într-un timp incredibil, ceea ce este o evoluție remarcabilă în istoria umanității. Exprimarea eului este o etapă necesară în evoluție, cu toate acestea suntem din ce în ce mai deconectați unii de ceilalți și precum a afirmat un cetățean cu aceeași localitate de domiciliu ca și mine ”Era mult mai liniște în comuna asta până să existe grupurile de pe facebook!”, iar acest fenomen este general valabil, nu doar la nivel local.

Și tu ești perfecționist?

Momentul acela când nu te poți așeza la masă până când fața de masă nu este perfect dreaptă, sau când gardul viu nu e gata până nu poți observa clar muchia… da, știu cum e… am fost campioană la perfecționism și asta mi-a adus într-adevăr mulți clienți, dar și mult păr alb. Două săptămâni m-am ținut să nu mut raftul 10 centimetri mai la dreapta pe motiv că nu se încadra perfect între colțurile ferestrei. Pur și simplu îmi stătea pe cap.

ro_RORomanian
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcțiile rețelelor sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor noștri pentru a-ți oferi experiențe deosebite, pentru a analiza traficul și modul de utilizare și pentru a-ți personaliza serviciile noastre. În cazul în care alegi să continui utilizarea website-ului nostru ești de acord cu utilizarea modulelor noastre și politica de confidențialitate.