Dacă nu ești mulțumit de viața ta de zi cu zi și vrei ca ceva să se schimbe, va trebui ca în primul rând să faci câteva schimbări la tine. Conform cercetătorilor un om obișnuit reacționează în 95% din cazuri în mod inconștient, pe baza unor obișnuințe de care de cele mai multe ori nici nu este conștient și doar în 5% din cazuri ia decizii conștiente și aici nu mă refer la lucruri majore din viața noastră ci la micile alegeri de zi cu zi. 
După cum am mai spus viața noastră este o reflexie a noastră ca om care cuprinde pe lângă informațiile stocate în subconștient și modul de gândire și modul în care ne facem alegerile. Prin urmare nu poți să ai în fiecare zi rutina ta și să te aștepți ca viața ta să se schimbe radical.
Dacă ți s-a părut că asta s-a întâmplat deja va trebui să cauți mai atent pentru răspunsuri: poate că ai înțeles ceva nou și ți-ai schimbat percepția, poate ai trecut peste un conflict mai vechi sau poate ai făcut o schimbare în mod inconștient, ai fost ghidat, pentru că eu cred în îngerii noștri păzitori.
Dacă ai început deja să lucrezi cu tine, dar totuși nu vezi rezultate probabil că te întrebi de ce nu funcționează.
Uite aici câteva lucruri pe care să le ai în vedere:
Să îți povestesc cum a fost în cazul meu…
Într-o seară, după ce am făcut un exercițiu de centrare și profundă relaxare
care mă ajută (teoretic) să ating o stare a creierului în unde theta, mi-am spus ”îmi programez subconștientul ca mâine dimineață să mă trezesc la ora 7:30 și să scriu o postare!” În condițiile în care toată viața am avut dificultăți în a mă trezi dimineața și seara nu aveam nicio idee despre ce o să scriu, ceea ce se întâmplă destul de des. Și se pare că încă funcționează în continuare, în fiecare zi!
Ce zici, este posibil? Pentru mine a fost! Bineînțeles că nu e vorba doar de atât, deși în terapie asta se folosește și în cabinet pentru renunțarea la vicii sau vindecarea fobiilor, dar în cazul meu până la această programare, (care poate fi schimbată)
am studiat subiectul,
am probat pe pielea mea,
am făcut cursuri și am studiat cum au reușit cei care au făcut deja ceea ce vreau eu să fac,
m-am dezvoltat interior și mental,
am lucrat la aria posibilităților care sunt credibile pentru mine,
am lucrat la încrederea în mine,
foarte important: am integrat faptul că așa cum nu tuturor ne plac aceleași mâncăruri, aceleași haine, aceleași locuri, nu este necesar ca toată lumea să citească ceea ce am eu de spus și cercetările mele au demonstrat că sunt foarte mulți oameni care apreciază astfel de conținut,
am acționat în ciuda fricilor,
am depășit unele limitări pe care le aveam și la asta încă lucrez,
în plus, aceasta este pasiunea mea, eu trăiesc prin asta și sunt pur și simplu fascinată de modul în care funcționează mintea!
Depinde doar de tine dacă vrei să schimbi ceva!


Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?