Crezi în noroc? Te consideri o persoană norocoasă? Sau ți se pare că mereu lucrurile trec pe lângă tine și ai nevoie să muncești din greu ca să obții ceea ce îți dorești?
Eu cred ca norocul este atunci când atragi spre tine lucruri în favoarea ta în mod inconștient, dar în realitate norocul nu este ceva bătut în cuie… norocul este o energie, o emoție, o stare de spirit, la fel ca orice altceva în această lume, care poate fi atrasă și cultivată.
Ați observat oare că femeile însărcinate sau familiile care așteaptă copii tind să aibă în acea perioadă mai mult noroc, parcă lucrurile avansează într-un mod pozitiv, parcă au mai multă energie să ducă la îndeplinire sarcini. Da, este vorba și de acea responsabilitate asupra propriei vieți, silită de împrejurări, dar este vorba și de minunata energie și viața care tocmai se formează și care încă poartă cu ea Divinul, Iubirea, Fericirea și Abundența lumii din care vine. Acea energie creatoare, forța de manifestare.
În cazul meu, la prima sarcină, am câștigat la un concurs stupid, în care trebuie să trimiți un sms, o mașină de spălat pe care am folosit-o mai bine de șapte ani, și am schimbat-o doar pentru că nu mai arăta bine… iar la a doua sarcină ne-am mobilizat și am început să construim casa mult visată, asta pe lângă toate celelalte sincronicități care s-au produs.
Asta înseamnă că va trebui să facem câte un copil de fiecare dată când ne dorim ceva?! 😊 Dacă asta îți dorești poți face asta, dar vestea bună este că un sâmbure din acel noroc se găsește în permanență înăuntrul nostru și avem nevoie doar să îl descoperim și să îl eliberăm, să îl lăsăm să curgă cu…ghici ce?…Încredere!
În realitate viața nu ne oferă ceea ce ne dorim ci ceea ce credem că merităm la nivel profund și ceea ce suntem.
Minunata Louise L. Hay, care mi-a deschis mintea și sufletul, propune ca primă etapă o tehnică ce presupune ca stând în fața oglinzii, de preferat una mare, să te privești în ochi și să spui de mai multe ori ”Mă iubesc și mă accept pe mine însămi/însumi!”
Ești nebună? Cum să mă iubesc pe mine însămi, ăsta e narcisism?! … Oare așa o fi?
Și acum ne-am amintit cu toții acea atitudine arogantă pe care o vedem mai mereu și acea mișcare ”peste cap” a ochilor. Din punct de vedere psihologic aroganța, în adâncurile ei este o dovadă a stimei de sine scăzute. Da, ai citit bine, în cazul unor tipuri de personalități resimțirea unei inferiorități, care de cele mai multe ori înglobează și rușine, este mascată inconștient, în mod fals de o astfel de atitudine, în încercarea de a fi în ochii celorlalți ceea ce în realitate nu crede că este.
Cum funcționează de fapt repetarea acestei afirmații? Unele persoane, pur și simplu pot să își schimbe concepțiile limitative doar așa, prin repetarea unui enunț contrar a ceea ce există în subconștient până când el devine credibil și este resimțită și emoția, sau, la alte persoane, care au un critic interior sever, nu fac decât să îl păcălească. Adică după rostirea afirmației, ne relaxăm și ne îndreptăm atenția spre dialogul interior, care va deveni unul acuzator și va zice ”Cum să mă iubesc?! Uite cât de …. sunt, uite ce am făcut! Nu merit nicio recompensă, nu merit să fiu fericit!” etc. și acesta este momentul în care devii conștient de programele de autosabotaj din inconștient.
Sunt oare acele răspunsuri primite adevărate? Sau nu mai sunt valabile de mult? Poți să te ierți, adică să te eliberez de vinovăție și să înveți lecția? Pentru că vinovăția nu ajută la corectarea greșelii, ci duce la pedepsire inconștientă și autosabotare. Care este mindset-ul care ar rezona cu ceea ce ai vrea să trăiești și care se bate cap în cap cu preconcepțiile pe care le ai acum? Secretul este să fii blând cu tine și în loc să te judeci, pur și simplu să încerci ca de acum înainte să acționezi diferit. Așa începe vindecarea copilului interior și dezvoltarea interioară.
Învață să crezi că meriți ce e mai bun și adu-ți aminte să împarți și tu la rândul tău ceea ce ești mai bun lumii! Conectează-te la Sursă așa cum îți place ție și ai încredere că ai susținerea vieții! Crede că ai întotdeauna tot ce ai nevoie! Primește tot ce are mai bun Universul să-ți ofere!
Pentru mine personal a fost mai ușor să încep același exercițiu cu afirmația ”Sunt mulțumită de mine” și să cultiv un obicei prin care să îmi îndrept atenția mai mult spre lucrurile pe care le fac bine și mai puțin pe restul. Pentru că acele lucruri pe care le hrănim cu atenția noastră, acelea vor crește și avem mai multe șanse să excelăm în lucrurile pe care le facem bine decât să reușim în domenii în care nu avem tragere de inimă.
Pe de altă parte atunci când îți place de cineva, îl accepți, îl iubești chiar îți dorești să îi oferi tot ce poți mai bun și poți face asta și cu tine însuți.
Urmările acestui exercițiu nu duc la narcisism sau la aroganță cum am fost obișnuiți să credem ci la compasiune și la toleranță. Noi tindem să ne purtăm și să reacționăm la faptele celorlalți similar cu modul în care ne purtăm cu noi înșine. Iar în unele situații cei din jurul nostru chiar ne vorbesc cu aceleași cuvinte cu care ne vorbește acea voce din capul nostru. Prin urmare este vorba despre o evoluție în mai bine. Atunci când ești bine cu tine, ești mai înțelegător cu ceilalți, când te ierți pe tine, îi ierți mai ușor pe ceilalți, când te critici mai puțin pe tine, îi critici mai puțin pe ceilalți. Când te accepți pe tine, este mult mai ușor să îi accepți pe ceilalți orice ar face.
Toate acestea contribuie la abundență, la cultivarea unui vibrații înalte, la regăsirea norocului.


Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?