Adevărata natură tinde în permanență către acceptarea de sine

Atunci când îți setezi o intenție de vindecare tot universul conlucrează pentru a te ajuta, pentru că o dată cu vindecarea ta contribui la vindecarea familiei, la vindecarea lumii. Poate că nu sesizezi din prima, dar când îți propui să procesezi o anumită rană emoțională toată viața se configurează în așa fel încât să îți aducă aminte de acel incident care te-a marcat, să îl retrăiești și cu mintea de adult de acum să procesezi, să înțelegi, să te descarci, să îți aduci argumente în favoarea ta și să ierți, să te ierți. Să rescrii amintirile dureroase din viața ta din punct de vedere emoțional.

Unii vor spune că acea întâmplare nu a însemnat nimic… da, așa este, cu mintea de acum toate par de o mai mică însemnătate, dar copilul de atunci cum a primit toate acelea? Cum te-ai simțit când ai dat cu pieptul tău firav de copil de acel zid? Cum a fost când nu ai avut curajul să ceri ajutorul, nu ți s-a dat voie să te exprimi, nu ți-au fost validate trăirile și asta te-a făcut să crezi că ești defect? Că nu poți avea încredere în ceea ce simți, pentru că acel feeling din interiorul tău te face în permanență să faci lucruri despre care ceilalți spun că nu sunt bune, nu sunt acceptate.

Unii spun că nu își mai amintesc nimic din copilărie. Acesta este un mecanism de apărare. Atunci când amintirile/ întâmplările sunt extrem de dureroase, sunt în dezacord cu iubirea de sine, ele te fac să te simți rău cu tine însuți, te fac să te respingi pe tine. Conștientul fuge de acest trecut de nesuportat și îl îngroapă adânc în subconștient. Deși imaginile nu ți le mai amintești, rănile emoționale sunt stocate. Cu timpul încărcătura emoțională se acumulează și iese la suprafață sub formă de simptome. Dar sinele tinde mereu spre a se reîntoarce la acceptarea de sine, de aceea este nevoie doar să te hotărăști că vrei să renunți la suferință. Să îți faci curaj să te întorci acolo oricât de dureros ar fi pentru că doar așa vei înceta să mai fugi de tine însuți.

Simțirea este un instrument divin! La ce bun această viață dacă nu îți dai voie să faci ceea ce ai venit să faci și anume să trăiești și să simți? Vindecarea se produce atunci când dai voie acelei emoții să curgă, îi dai voie să curgă și o simți. Vei constata cu stupoare că nu e chiar așa de rea cum îți aminteai… când erai mic totul îți părea mai greu, nu te puteai descurca de unul singur, nu înțelegeai ce se întâmplă, nu știai nici să explici,  aveai nevoie de protecție și afecțiune, aveai nevoie să te simți protejat, să te simți în siguranță.

Îți amintești acel moment în care ai încetat să mai încerci? În care ai înțeles că oricum nu are niciun rost, că oricum nu există așa ceva numit autenticitate?

Acea autenticitate, dragilor este acea dorință a sinelui de care vorbea Freud.

El spunea că disfuncțiile psihice sunt întotdeauna rezultatul conflictului între natură și cultură, între dorința sufletului care știe în permanență care este drumul și presiunea socială care spune în permanență că TREBUIE să ne încadrăm în norme și bareme, că la o anumită vârstă trebuie neapărat să fi bifat deja toate cele ce trebuie făcute într-o viață, că ai noștri copii trebuie să se comporte într-un anumit mod, că la un anumit eveniment e musai să porți o anumită ținută, că memoria ta e musai să rețină anumite informații. Nu mă înțelege greșit, nu am nimic împotriva culturii, dar ca întotdeauna este necesar să urmărim cum anume ne raportăm la ea, care este presiunea de pe umerii noștri legat de acest subiect, ce simțim despre fiecare țel în parte.

Greșelile sunt atât de aspru mustrate și încercuite cu roșu în așa fel încât vinovăția să te îngroape de viu. Vinovăția nu a adus niciodată progres, efectele vinovăției sunt doar pe termen scurt, ele nu schimbă nimic ci doar paralizează creativitatea pentru un moment, și după ce incidentul a trecut greșeala reapare, sau mai rău se agravează pe fondul gustului amar de a nu fi capabil, lăsat de nenumăratele greșeli evidențiate.  Pentru evoluție, pentru a face lucrurile mai bine este nevoie să schimbăm ceva din ce nu a funcționat până acum, lucru ce se cultivă prin încurajare. În-curajare, găsirea curajului de a acționa din nou. Aducându-ți aminte în permanență de fiecare progres, cât de mic pe care l-ai făcut și o privire obiectivă asupra a ceea ce ai nevoie să îmbunătățești.