Author Archives: mariasutu

Cu ce ți-ai greșit tu ție atât de grav încât te porți cu tine așa?

În cadrul unei excursii în care am participat recent împreună cu un grup de copii de gimnaziu am propus desfășurarea unui joc de cunoaștere în cadrul căruia, printre altele, copiii își spuneau numele urmat de o însușire care începe cu inițiala numelui lor. Totul a decurs bine până când a venit rândul lui Florin, care conform instrucțiunilor date a afirmat: ”Numele meu este Florin și sunt frumos!” Au urmat apoi… ce credeți?…Hohote copioase de râs.😅

Iubește fiecare parte din tine!

Totul este doar în mintea ta!  Modul în care te simți, toată nefericirea ta, greutatea pe care o vezi în procesul vieții, totul este doar un basm, o poveste pe care ți-o repeți iar și iar, de multe ori fără să îți dai seama. Este aceeași placă pe care o repeți iar și iar în mintea ta! Stai liniștit, nu e vina ta, nu este vina nimănui, este pur și simplu o consecință a ignoranței noastre, a tuturor… am luat din jurul nostru doar ceea ce am văzut și am înțeles și nu ne-am gândit niciodată că poate fi și altfel.

Convingerile noastre ne determină realitatea

Convingerile noastre ne determină realitatea și nu e nimic hocus-pocus în asta!

Nu e vrăjitorie, nu e citit în stele, nu  e profeție… deși acest fenomen cât se poate de real și explicat de psihologie în nenumărate rânduri poartă denumirea de ”auto-realizarea profeției”.

Liniștea ta este echilibrul

Ceea ce grădina mea m-a învățat este că momentul cel mai propice pentru creștere, pentru dezvoltare este acela în care soarele, focul, nu este palid, dar nici nu arde, când apa nu e prea multă, dar nici prea puțină, când tensiunea nu e prea mare, ci un vinticel plăcut adie.

Ai curajul să dai drumul cârmei?

Când eram copil tatăl meu era electronist. Nu înțelegeam prea bine ce face el acolo, dar avea un mic aparat de măsură cu doua creioane metalice cu care tot ”scormonea” pe sub capacele televizoarelor, iar pe cadranul lui mic era un ac ca al cântarelor vechi care se tot mișca de colo colo.

În inima ta exista un astfel de multimetru.

Ce mai faci tu, cel din spatele măștii?

Dacă o să primesc din nou un refuz? Cine sunt eu să beneficiez de atâta atenție? Cum să mă îngrijesc de mine când am atâtea de făcut? Sigur nu va înțelege nimeni! Cum să le cer altora să facă asta pentru mine? Dacă vor râde de mine? Cum să îmi deschid sufletul în fața celorlalți când ei sunt atât de superficiali? Îl vor călca în picioare! Vor crede că sunt slab! Vor spune că sunt doar prostii.

Dacă tu nu ești bine nimic nu mai contează… dacă nu ești bine cu tine nu le poți oferi nici celorlalți sprijinul, atenția, timpul de care au nevoie.

ro_RORomanian
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcțiile rețelelor sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor noștri pentru a-ți oferi experiențe deosebite, pentru a analiza traficul și modul de utilizare și pentru a-ți personaliza serviciile noastre. În cazul în care alegi să continui utilizarea website-ului nostru ești de acord cu utilizarea modulelor noastre și politica de confidențialitate.