Și tu îți rozi unghiile?

Îți rozi unghiile? Sau poate ești mereu agitat. Primești din ce în ce mai multe sarcini! Te simți copleșit și nu știi cum să faci să ieși din situația asta. Îți vine să fugi departe, orice lași în urmă? Sunt șanse mari ca asta să fie cauza și în cazul tău.

Reacțiile celorlalți, modul în care te sufocă cu sarcini, ceea ce spun și ceea ce fac vizavi de tine este doar un simptom. Dacă îi reduci la tăcere lucrurile nu se vor termina, poate că se vor liniști pentru un timp, dar stresul va reveni în final pentru că adevărata cauză este în interiorul tău. Schimbând cauză, vei obține un alt rezultat, alte reacții, altă viață

Acum am înțeles ce se întâmplă… freamătul interior, ruptul unghiilor vine dintr-o presiune foarte mare pe care tu singură ți-o pui pe tine de a face lucrurile și de a fi într-un anumit fel, într-un fel în care nu ești tu cu adevărat, un efort supraomenesc pe care te străduiești sa îl depui pentru a-i mulțumi pe ceilalți,  sau pentru a fi apreciată de ceilalți, mai exact de toate persoanele ce au o oarecare autoritate în viata ta și aceasta autoritate îți amintește de tatăl tău sau de mama ta, sau de oricine din copilăria de acest tipar.

Din punctul meu de vedere psihoterapia funcționează prin faptul că te ajută să iți schimbi percepția, te ajută să vezi lucrurile diferit și atunci toate credințele de până atunci se dizolvă, nu mai au sens pentru tine.

Te înțeleg perfect, pentru ca eu însămi lucrez la asta, toată copilăria mi-am ros unghiile și încă o mai fac uneori când sunt stresata, nu e nicio rușine în asta, e un mecanism de coping, ne ajută să mergem mai departe. Pe de alta parte putem schimba asta! De fiecare data când te surprinzi că ai acel freamăt interior, când simți iar că pui acea presiune pe tine întreabă-te: care este acel lucru care ma presează? Pe cine vreau eu să mulțumesc / impresionez făcând asta? Ce cost am eu de plătit ca să pot face asta așa perfect cum vreau? Știu de fapt că perfecțiunea nu exista și este un termen subiectiv, abstract. Amintește-ți că nimeni nu e perfect și exista mulți oameni care sunt dispuși să accepte alți oameni în ciuda defectelor lor, de fapt toți oamenii care sunt acceptați au defecte, nu?!

Acum doi ani ăsta a fost motivul pentru care mi-am vândut afacerea, puneam foarte mare presiune pe mine, munceam din greu, inclusiv din punct de vedere fizic, veneam acasă la copii după 12 ore de munca, puneam foarte mare presiune pe mine să le fac pe toate și asta mi-a adus un început de spondiloza. M-am trezit atunci și am spus GATA, nu mai vreau să mai fac asta, prețul pe care îl pun, spatele meu, sănătatea mea nu merită pierdută oricâți bani aș câștigă. Am renunțat și am plecat acasă. Credeam ca îndatoririle de serviciu, că cerințele clienților, că faptul că am niște cheltuieli lunare de plătit ma presează, credeam că serviciul în sine mă presează dar de fapt nu era așa.

Cum mi-am dat seama de asta?

După un an și ceva am ajuns în același stres și aceeași presiune pe care o puneam pe mine, dar de data asta nu mai erau clienți care să aștepte lucruri de la mine, nu mai erau obligații și îndatoriri, erau doar lucruri pe care chiar eu mi le-am impus și pe care eu le-am ales și care nu era nicio graba să le fac, pur și simplu așa am învățat noi să funcționam în copilărie când părinții ne certau și ne trimiteau să facem lucruri și nici nu conta ce simțeam noi. Nici ei nu își dădeau seama de asta pentru că reacția lor venea din aceeași suferință.

Asta am realizat în aceasta dimineața când fetița mea a plecat la concursul de judo la Bacău deși a căzut ieri cu rolele și are o ditamai lovitura în genunchi și merge șchiopătând.  Am vorbit cu ea de dimineață și i-am spus „îmi pare rău pentru ce ți-am spus ieri, înțeleg că te doare piciorul, știu ce simți, dar vreau să știi ca mami te susține indiferent de rezultatul de azi, luptă la concurs așa cum poți și mami te așteaptă acasă bucuroasă orice ar fi, tati te susține indiferent de rezultat, nu e nevoie să îți dai sufletul acolo, e doar un concurs, știu ca tu ești o fetiță curajoasa și lupți bine, nu e nicio tragedie dacă acum nu reușești” si apoi mi-am dat seama că ea sunt eu, cea care pune foarte mare presiune pe sine în continuare, chiar dacă acum nu ar mai supăra pe nimeni dacă nu termina tot în secunda asta. Și apoi am înțeles că ea ești și tu, ascunzându-te în permanență crezând că oricât te-ai strădui, oricât ai munci, oricâtă presiune pe tine ai pune tot nu vei mulțumi acea autoritate, tot vei primi critici. Și toată acea rușine care vine după, din neputința ta.

STOP!  AJUNGE!

Ne-am obișnuit să muncim din greu ,să ne forțăm să facem totul perfect ca să scăpăm de ceartă și acum, adulți fiind am uitat de ce, am rămas cu presiunea deși nu mai este altcineva care să ne certe, ne certăm singuri uneori. Ceilalți nu fac decât să ne oglindească aceste presiuni, atunci când reușim să înțelegem că doar noi suntem cei care ne forțează și nu ne lasă să respiram și luam hotărârea sa ne îngrijim pe noi mai mult, să ne respectam mai mult, atunci nici ceilalți nu vor mai veni să ne pună alte dosare de rezolvat în brațe. Când simți acel freamăt amintește-ți ca lucrurile pot fi făcute și în tihna, și cu zâmbetul pe buze. Nu locul în care lucrezi face diferența ci liniștirea criticului din interiorul tău care stă cu biciul lângă tine. Ascultă ce simți, învață să recunoști acea presiune, vezi de unde vine, vezi care este prețul.

Eu nu mai am acum acea afacere pentru că nu am știut atunci să îmi potolesc acel sentiment, pentru că a fost singurul mod în care am știut sa ma opresc, și bine că m-am oprit, astfel nu știu unde aș fi fost acum, deși nu m-am oprit de tot pentru că mai apoi mi-am făcut singură alte circumstanțe în care să ma simt la fel, în care să pun aceeași presiune. Dar slavă Domnului că s-a întâmplat așa, am avut nevoie de asta ca să înțeleg.

Acum când mă surprind că îmi rod unghiile mă opresc și mă întreb ce mă simt acum presată să fac (exemplu: sa învăț pentru examen), ce se întâmplă dacă nu învăț? ( pai deja învăț)…aaa îmi dau seama că de fapt îmi este frică să nu îl pic; ce se întâmplă dacă îl pic? Mă ceartă cineva? Nuuu! Nu mai e mama lângă mine acum să îmi arate obrazul, în plus colegii mei au avut multe restanțe până acum și nu a fost nicio tragedie, au mai dat o data examenul, deci nu este necesară această presiune, de fapt mă concentrez mai ușor și gândesc mai limpede când mintea mea este liniștită. Și deja mă simt mai liniștită, mai bine.

Încearcă sa faci și tu acest exercițiu și să vezi la ce răspuns ajungi!