Convingerile noastre ne determină realitatea

Convingerile noastre ne determină realitatea și nu e nimic hocus-pocus în asta!

Nu e vrăjitorie, nu e citit în stele, nu  e profeție… deși acest fenomen cât se poate de real și explicat de psihologie în nenumărate rânduri poartă denumirea de ”auto-realizarea profeției”.

Se vorbește tot mai mult despre manifestare conștientă a propriilor vise, alții spun că sunt doar niște cuvinte goale și că nu se pot minții singuri, dar ceea ce uităm noi, sau mai bine spus, ceea ce nu ne dăm seama, este că omul modern petrece în jur de 95% din timp pe pilot automat.

Ce înseamnă asta?

Suntem atât de absorbiți de gândurile și de grijile noastre încât uităm să mai fim în prezent. Ne concentrăm toată atenția în mintea noastră și consumăm o cantitate enormă de energie pe lucruri care nu contează. Atenția noastră nu poate fi în mai multe locuri în același timp, de aceea atunci când suntem în minte, gândindu-ne la problemele noastre, subconștientul este cel care preia controlul asupra corpului nostru. Tot ceea ce am învățat până acum, tot ce a devenit o obișnuință constituie acum un program automat în subconștient care se rulează în situații similare de fiecare dată când noi suntem preocupați cu altceva.

Îți vei spune ”eu nu fac asta!”, ”eu sunt stăpân pe mine!”. Ar fi frumos dacă acestea ar fi niște convingeri 😉 și nu doar niște afirmații care nu rezonează în tine.

Ți s-a întâmplat vreodată să îți lași cheile sau orice alt obiect undeva și după scurt timp să nu îți amintești unde le-ai lăsat? Sau să conduci mașina și să îți dai seama că nu îți mai amintești când ai trecut printr-un anumit loc? Nu puteai să te teleportezi, așa e? În mod clar ai trecut pe acolo… dar cum de ești totuși întreg, la fel și mașina ta? Păi subconștientul își face treaba cât se poate de bine, după schema foarte clară pe care a învățat-o, folosind chiar și simțurile.

Totul e perfect până acum… dar totuși de ce nu ni se îndeplinesc dorințele? Simplu! Pentru că programele tale din subconștient nu sunt în acord cu aceste dorințe; copleșiți de griji și frici, nici nu ne dăm seama că în cea mai mare parte din timp acționăm împotriva lor.

Iată trei moduri diferite (din multe altele) prin care auto-realizarea profeției a fost demonstrată prin studii experimentale de către psihologi

Cel mai cunoscută este efectul pygmalion în clasă

Unui eșantion de elevi li se aplică un test de inteligență, dar rezultatele sunt secrete. Se alege în mod aleatoriu, fără nicio legătură cu rezultatele, un număr de elevi care sunt prezentați profesorului de la clasă ca având potențial și cu o inteligență peste medie. După câteva luni testul de inteligență este refăcut, iar clasamentul este cu totul dat peste cap, iar elevii aleși în mod întâmplător sunt acum în top.

Un alt studiu a vrut să dezbată performanțele scăzute ale persoanelor de culoare la un inteviu de angajare și manipulând expectanțele intervievatorilor autorealizarea profeției a fost, din nou confirmată.

Al treilea exemplu de care vreau să amintesc aici este acela în care unui grup de studenți li s-a arătat fotografii cu fete pe care urma să le cunoască într-o convorbire telefonica. Pe baza fotografiei, subiecții și-au exprimat părerea despre cât de sociabilă este persoana cu care urma să vorbească. Predicțiile făcute s-au potrivit cu modul în care a decurs convorbirea.

Explicația este una simplă: nimeni nu a ghicit temperamentul sau cunoștințele subiecților ci comportamentul celor implicați (profesori, intervievatori, studenți) s-a schimbat într-un mod inconștient vizavi de persoana în cauză în funcție de ideea avută inițial, determinând practic o anumită reacție a celuilalt.

Sau mai simplu gândurile produc o emoție, emoția generează un comportament, comportamentul duce la o acțiune, iar acțiunea este factorul creator al realității noastre.