Ce mai faci tu, cel din spatele măștii?

Dacă o să primesc din nou un refuz? Cine sunt eu să beneficiez de atâta atenție? Cum să mă îngrijesc de mine când am atâtea de făcut? Sigur nu va înțelege nimeni! Cum să le cer altora să facă asta pentru mine? Dacă vor râde de mine? Cum să îmi deschid sufletul în fața celorlalți când ei sunt atât de superficiali? Îl vor călca în picioare! Vor crede că sunt slab! Vor spune că sunt doar prostii.

Dacă tu nu ești bine nimic nu mai contează… dacă nu ești bine cu tine nu le poți oferi nici celorlalți sprijinul, atenția, timpul de care au nevoie.

Va fi foarte greu să găsești răbdarea, înțelegerea și disponibilitatea pe care ți-ai dori să o oferi celor dragi, sau dacă prin eforturi supra-omenești vei oferi toate acestea riști să ajungi la epuizare, simți pur și simplu că nu mai poți.

Societatea ne învață că pentru a fi fericit ai nevoie de o familie, o casa, o mașină, un salariu bun, dar în aceste vremuri majoritatea dintre noi am reușit deja să bifam toate aceste lucruri, dar fericirea întârzie să apară, golul din interior nu s-a umplut, ba chiar se adâncește și mai tare. Până acum aveai speranța că atunci când vei ajunge acolo toate se vor încheia, dar acum că ai ajuns și ele sunt tot acolo, totul pare mult mai greu. Te așteptai să fie altfel, să te simți bine, să nu mai ai griji, să te bucuri de liniște și de tihnă.

Cercetările realizate de psihologi au dezvăluit că pentru a fi fericit oamenii au nevoie de relații pline de sens, în vârful piramidei, da, chiar așa, meaningful relationships. Adică relații care înseamnă ceva pentru noi, cu implicații emoționale, să simți că primești și că oferi încredere, apreciere, susținere, iubire. Toate celelalte nu le pot cumpăra pe acestea, în forma lor pură.

Deci am mai depășit o barieră, am mai urcat un nivel în scara evoluției, am mers mai departe și am înțeles că pentru a putea avea astfel de relație în viața noastră avem nevoie în primul rand de o relație bună cu noi înșine. Toți oamenii pe care îi întâlnim, toate privirile, cuvintele, gesturile care ne sunt adresate au o legătură cu noi, sunt o reflexie a noastră, sunt o oglindă. Tot ceea ce nu ne place la ceilalți atinge o rană nevindecată din interiorul nostru, orice cuvânt primit care lovește este o expresie a imaginii noastre despre sine. Afirmațiile pozitive pe care le repeți  obsesiv în speranța că îți vor schimba viața vor avea afect atunci când toate acțiunile tale, toate gândurile, toate raționamentele și toate judecățile pe care le faci sunt în conformitate cu afirmațiile tale, adică atunci când le vei integra pe deplin în inima ta, în subconștientul tău.

Deci ceea ce ne lipsește după ce bifam tot de pe listă, acel gol din interior care te apasă mereu și pe care îți este atât de greu sa îl suporți este deconectarea de tine, de tu, cel dinăuntru, tu cel pe care îți este rușine sa îl arăți lumii, tu cel rănit, tu cel ce simte că este nedemn și defect, tu cel autentic cu bune și cu rele.

Rupe tăcerea, începe sa vorbești cu cineva, un soț,  un prieten, oricine, cu toții avem poveri înăuntrul nostru și le ascundem bine cu scopul de a nu fi criticați, de a nu fi considerați slabi, de a nu fi victima ridicolului și a râsetele celorlalți. Știi ce? Cu toții simțim asta! Tuturor ne este frică și e normal sa fie așa, dacă nu am avea emoții am fi doar niște roboți. Am fi doar o bucată de carne. Îndrăznește să vorbești! Simplul lucru ca ai îndrăznit să vorbești este o recunoaștere a emoțiilor tale, este o eliberare, este o supapă deschisă de la oala sub presiune, este un pas înainte spre tine, este începutul deschiderii noastre spre a simți și a înțelege emoția și motivul pentru care o simțim. Este începutul drumului spre vindecare.