Într-o dimineață, când a ieșit din casă, fetița mea cea mica îmi spune ” Aaa ce zi minunata e astăzi, mami!” 
Și chiar era o dimineață însorită de vară, dar văzând reacția mea, a mai repetat replica și în alte dimineți cu mai puțin soare… inițial am vrut să spun ceva… dar apoi mi-am amintit că m-am întâlnit cândva cu o idee ce poate să iți schimbe complet starea și chiar evenimentele de peste zi.
Un speaker propunea ca în fiecare dimineață să ne trezim cu așteptarea ca ceva minunat să se întâmple, că fiecare zi ce începe are sa ne aducă daruri și că este nevoie sa ne deschidem pentru a le putea vedea. Un altul propunea ca în fiecare seara să scrii într-un jurnal clipele „magice” la care ai fost martor în ziua respectivă. În felul acesta ne antrenam mintea să caute oportunitățile și micile bucurii ale vieții care cântăresc mult în starea noastră de spirit.
Eu cred ca o zi bună nu trebuie neapărat sa se cunoască de dimineață… o zi buna este aceea pe care alegi tu sa o vezi mai bună!
Toamna e aici, zile înnourate o sa tot fie, dar mă întreb: oare noi suntem după vreme sau vremea e după noi?
Ai o zi proastă și ți se pare ca toate merg pe dos? Doar oprește-te din ceea ce faci pentru câteva secunde, analizează ceea ce simți, recunoaște ca exista lucruri mai grave decât ceea ce există în acel moment, respira adânc și ai încredere că din acel moment ziua va deveni bună, crede în faptul ca ai ceva de spus în aceasta privința și că depinde doar de tine! Crede că asta este posibil! Ia o pauza de 10 minute dacă e nevoie și citește un banc, vizionează un filmuleț cu pisici, sau orice te face sa zâmbești și întoarce-te la task-ul tău cu un alt vibe!
Alege sa ai o zi buna!
Tu ce crezi, poți găsi frumusețea fiecărei zile?


Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?