Ceea ce grădina mea m-a învățat este că momentul cel mai propice pentru creștere, pentru dezvoltare este acela în care soarele, focul, nu este palid, dar nici nu arde, când apa nu e prea multă, dar nici prea puțină, când tensiunea nu e prea mare, ci un vânticel plăcut adie.
Orice lucru de pe această lume formează un mic întreg, parte integrantă din întregul mare, iar fiecare întreg conține atât părți bune cât și părți rele. Orice situație, orice, necaz, orice lucru care ne ușurează viața are și o parte de o însemnătate opusă. Fiecare om are părți luminate și părți întunecate. Învață să accepți, să primești și să mulțumești pentru toate acestea deopotrivă.
Să respingi, să ascunzi, să înăbuși acea parte din tine care nu îți place, sau despre care ceilalți ți-au zis că nu e acceptată nu face decât să rupă o bucată din tine, să te separe de tine, să te facă să te simți incomplet.
Stai un pic cu tine și vezi de unde vine acea umbră, nu e cumva o rană veche care nu s-a vindecat încă? Ce îți aduce bun toată acea parte? Care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă o persoană ca să poată face acele fapte. Chiar și un hoț, ca să poată fii bun în ceea ce face, are nevoie de calități. Diferența constă în modul în care le folosește. Descoperă acele calități ale tale și dă-le o nouă valoare, o nouă însemnătate, alege în mod conștient în ce direcție și cu ce scop folosești acea energie.
Freud spune că omul este singura ființă din această lume care poate suferi nevroze, sau mai simplu, care suferă din punct de vedere psihic și asta din cauza conflictului dintre natură și cultură. Acel conflict interior între a fi așa cum simți, din adevărata ta natură, din starea ta de tihnă și siguranță și a fi așa cum ai înțeles cumva că trebuie să fii, încorsetat în tipare, după legi nescrise, despre cum ai înțeles că trebuie să arate viața.
Cu cât corsetul este mai strâns, cu atât îți va fi mai greu să respiri, vei vedea mai mult nesiguranța și ostilitatea acestei lumi, vei reacționa ca acel pisoi speriat care mușcă și zgârie așteptându-se să îl rănești, în timp ce tu voiai doar să îl ajuți.
Să facem un pas în spate, să vedem ambele jumătăți ale întregului și să ne bucurăm de desăvârșirea acestei lumi în care singura cale spre împlinire este echilibrul.


Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?