Iarna este anotimpul regenerării. Tot ce mișcă, tot ce zboară, tot ce crește ia o pauză. Iarna este timpul sedimentării.
Tehnica vizualizării este aceea în care pur și simplu visezi, deși nu dormi.
Te așezi, închizi ochii… sau nu, în funcție de cum îți place și îți imaginezi cu cât mai multe detalii posibile obiectivul tău. Îți imaginezi locul în care vrei să fii, persoanele, ce spun persoanele, lucrurile din jurul tău, mirosurile, senzațiile, emoțiile pe care le-ai simți dacă visul tău ar fi deja împlinit.
Această tehnică eu am folosit-o cel mai mult pentru a aduce în viața mea casa pe care am visat-o încă din copilărie.
Apa este elementul primordial, 💦ea este curgerea, este energia în continuă mișcare. Este emoția ce vine și trece, cea care evoluează în permanență. Apa este materia cea mai aproape de valoarea sa energetică, ea este cel mai ușor de influențat prin gând și simțire.
Ți se întâmplă uneori să observi că ai o anumită stare, dar să nu știi de ce anume te simți așa? Uneori te simți la pământ, nu ai energie, nu ai chef de nimic, alteori ești neobișnuit de vesel,te simți degajat și cu chef de viață, alteori te simți încordat, nesigur, îți este frică sau simți agitație. Toate acestea sunt stări normale, prin care orice om a trecut de mai multe ori de-a lungul vieții. Măiestria constă în modul în care reușim să gestionăm toate aceste stări.
Eu nu sunt genul care să sărbătorească o zi anume, omul a inventat contorizarea timpului pentru a se organiza mai bine, dar nu știu sigur dacă a fost cea mai bună alegere. Pentru unii trecerea timpului este un motiv de bucurie, pentru alții de stres. Ești mai presat dacă știi cât timp a trecut și cât mai ai, decât dacă pur și simplu ai fi în tihnă știind că nu TREBUIE să faci absolut nimic, ci singura ta responsabilitate este să trăiești ceea ce vrei să trăiești, să simți și să fii.
Sfârșitul este primul indiciu că un nou început se apropie. O perioadă de repaos prevestește energia ce are să se dezlănțuie. Toate lucrurile sunt exact în locul în care ar trebui să fie și doar limitările minții ne fac să ne îndoim, să ne temem și să ne blamăm pentru ceea ce am facut sau nu am făcut.
Îți amintești acea stare de ”f**u-i mă-sa”?
Da, știu, sună ciudat… cu toții știm cuvinte urâte, dar alegem sau nu, să le folosim. Replici de genul acesta, nu ne fac mai grozavi, doar atrag atenția.
Revenind la ideea inițială, vorbesc despre stările acelea în care nu ai chef de nimic, în care ești cu energia la pământ, te simți inconfortabil și ai o stare generală proastă. Nu știi exact de ce și de unde. Uneori ziua începe chiar bine, dar te trezești la un moment dat că pur și simplu ceva s-a prăbușit și nu înțelegi ce.
Simți că te sufoci? Simți că taskurile sunt din ce în ce mai multe și timpul din ce în ce mai scurt? Ai vrea să spui STOP și pur și simplu să nu mai ai nimic de făcut? De câte ori ți-ai spus că nu vei șterge mailurile, poate cândva le vei citi… sau că o să cumperi cartea asta, are informații interesante, dar nu ai făcut decât să îmbogățești teancul cu cărți necitite de pe dulap cu încă un exemplar.
Suntem de multe ori ca între ciocan și nicovală🔨 . Presiunea socială este din ce în ce mai mare. Când te măriți? Dar când faci și tu un copil? Când îl faci pe al doilea? Dar al treilea? Ia-ți și tu o casă! Păi și mașina? Fii și tu în rând cu lumea…
Ți s-a întâmplat vreodată să te simți vinovat pentru că pur și simplu nu îți pasă? ”Sunt o persoană oribilă”, 😖ți-ai spus. Știai că ai fi putut face ceva, dar totuși nu ai făcut-o, nu ai avut chef. ”Și ce e cu asta! Sunt eu responsabil pentru neajunsurile celorlalți?! Și totuși… sunt un nerecunoscător! Puteam să fac ceva… O să ajung în fundul iadului! Sunt o persoană oribilă!”










