Sfârșitul este primul indiciu că un nou început se apropie. O perioadă de repaos prevestește energia ce are să se dezlănțuie. Toate lucrurile sunt exact în locul în care ar trebui să fie și doar limitările minții ne fac să ne îndoim, să ne temem și să ne blamăm pentru ceea ce am facut sau nu am făcut.
”S-a ajuns!” spunem uneori, sau plângem după prietenii pierdute, spunem că ceilalți ne etichetează, spunem că ne storc de energie, că ne enervează sau că ne comit o nedreptate, dar nu vedem că ei nu sunt decât o oglindă a propriului nostru sine. Ei nu fac decât să ne arate ceea ce este înăuntrul nostru, să scoată la suprafață temerile și limitările noastre, să scoată în afara noastră acea parte din noi pe care o urâm, și pe care se străduim atât de mult să o distrugem.
Am crescut cu impresia că tot ceea ce ne creează disconfort trebuie distrus, dar oameni buni, prin integrare totul se rezolvă mai repede. Pedepsind răul cu rău pacea va fi doar temporară. Încercăm să ne vindecăm prin distrugerea inamicului fără să vedem că distrugându-l nu facem decât să schimbăm locurile, în condiția în care oricum suntem cu toții una.
Motivul pentru care am fost aduși împreună este pentru că ne putem oglindi unul în celălalt. Ceva din mine vibrează pe aceeași frecvență, avem valori, aspirații, convingeri, concepții despre viață similare. Este acel ceva ce ne ține împreună.
Atunci când ne place compania cuiva, de cele mai multe ori este pentru că ne dăm dreptate reciproc. Avem aceeași noțiune a normalului, ne oferim unul altuia acea senzație a apartenenței, dar anii trec și ceva se schimbă. Oamenii din jurul nostru se schimbă, abia ne amintim cu cine am vorbit ieri, ce să mai știm despre ceea ce ne lega cu ani în urmă.
Se spune că suntem suma celor mai apropiate cinci persoane din viața noastră, dar asta nu înseamnă că un apropiat care în permanență te jignește îți oglindește că ești o persoană rea ci că ai nevoie ca tu să te apreciezi pe tine mai mult, să îți recunoști valoarea, să îți regăsești calitățile. O persoană care te refuză în mod constant nu îți arată că e egoistă ci că ai nevoie să îți amintești să primești, că meriți ce e mai bun. O persoană care în permanență te contrazice nu spune că ești prost ci că ești prea înrădăcinat în limitarea ta, el doar îți oferă pe tavă o altă perspectivă, te ajută să vezi dintr-un unghi diferit.
Atunci când cercul persoanelor din jurul nostru se schimbă e un motiv de bucurie, înseamnă că am reușit să mai depășim o etapă, înseamnă că am mai integrat niște învățături, înseamnă că am rezolvat ceea ce aveam de rezolvat împreună. Atunci când prietenii tăi nu mai sunt prietenii tăi, nu înseamnă că te-au trădat ci că pur și simplu ați rezolvat ceea ce aveați de rezolvat, iar valorile voastre, concepțiile și regulile după care trăiți nu mai sunt aceleași. Aranjarea lucrurilor se produce într-un mod divin. Nu este neapărat necesar să mă zbat ca să scap de relații toxice, ele se vor destrăma o dată cu intrarea mea în armonie, cu creșterea discrepanței dintre energiile noastre. Nu este nevoie de prea mare vâlvă, pur și simplu vei observa că fiecare a urmat drumul său.
Nu e nevoie să plângi după prieteni vechi, bucură-te că ai mai depășit o etapă și caută cu curiozitatea unui copil ceea ce are să vină, caută oameni noi. Uneori ei se reîntorc singuri atunci când renunți la încăpățânarea de ai aduce chiar tu înapoi, sau când viața nou așezată vă dă motive proaspete de a evolua împreună. Revederile vor fi mereu frumoase. Privește totul cu înțelegere și bunătate!
Universul nu face greșeli, este mecanică pură, cine seamănă se adună, iar cine nu, se împrăștie.


Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?