Problemele pe care oameni apropiați mie le aveau și faptul că au acceptat să vorbească cu mine, felul în care au început să mă privească după aceea, încrederea și respectul pe care mi l-au purtat apoi, m-au făcut să descopăr această putere de a încuraja oamenii, de a aduce un strop de lumină în viețile lor și de a-i face să creadă că mai este o șansă.
Mi s-au oferit apoi tot mai multe ocazii, cereri la nivel subtil, de a-mi pune în aplicare darul, însă ceea ce am observat este că nu e suficient. Și e și normal să fie așa. În cea mai mare parte, comportamentul nostru se bazează pe automatisme, pe tipare mentale repetate iar și iar de-a lungul anilor și deși există foarte multe cazuri de schimbări spontane, de cele mai multe ori avem nevoie de exercițiu pentru a înlocui un obicei cu altul, un mod de a gândi cu altul.
La ce bun toate astea? Viața este o țesătură de voință divină și responsabilitate personală. Putem să ne luăm în fiecare zi poziția de victimă a sorții și să trăim în fiecare zi aceeași viață, sau putem să ne ridicăm și să facem acele schimbări în viața noastră pentru a trăi așa cum ne dorim, indiferent de ceea ce a fost până acum. Și nu ajută la nimic să găsim vinovați, dar ajută să realizăm care parte din interiorul nostru se reflectă în aspectul din viața noastră care nu ne place.
Ceea ce au în comun toți cei care au reușit și pe care i-am studiat eu este că nu au așteptat ca lucrurile să se întâmple pentru ei, ci au acționat. Iar ceea ce ne lipsește nouă în primul rând este curajul de a acționa, de a face în sfârșit lucrurile la care am visat toată viața.
Dar ce este curajul? Curajul este un efect al iubirii de sine. Știu, în limba română asta sună un pic bleah 
, dar putem explica altfel, putem spune stimă de sine, încredere în sine, acceptarea propriilor greșeli și defecte, care după cum am mai spus de nenumărate ori, au și o parte pozitivă. Debarasarea de toate etichetele pe care persoane cu autoritate le-au implantat în mintea noastră și care acum răsună cu ecou în subconștient. Recunoașterea faptului că fiecare dintre noi are ceva bun de oferit lumii.
, dar putem explica altfel, putem spune stimă de sine, încredere în sine, acceptarea propriilor greșeli și defecte, care după cum am mai spus de nenumărate ori, au și o parte pozitivă. Debarasarea de toate etichetele pe care persoane cu autoritate le-au implantat în mintea noastră și care acum răsună cu ecou în subconștient. Recunoașterea faptului că fiecare dintre noi are ceva bun de oferit lumii.Am înțeles apoi că ceea ce am de făcut este să îi ajut pe oameni să facă asta singuri, pentru că ei sunt singurii care gândesc în mintea lor. Să își recunoască și cultive puterea interioară. Să fiu eu excesiv de optimistă, după cum îmi place, pentru a avea de unde da și celorlalți din optimismul meu. Să îi ajut să își găsească curajul pentru ca astfel să înceapă să lucreze pentru viața mult visată, pentru fericire.
Ceea ce trebuie să ținem minte este că totul este un proces. Este nevoie de timp, răbdare și calm. Avem nevoie să fim blânzi cu noi și să nu ne pedepsim prea aspru atunci când greșim, ci să înțelegem ce va fi necesar să facem altfel.
Să ne deschidem și să acceptăm schimbarea.
Într-un cabinet de psihologie scria pe perete: ”Atunci când vrei să vindeci pe cineva, întreabă-l mai întâi dacă este dispus să renunțe la ceea ce l-a îmbolnăvit.” Eu nu vreau să vindec pe nimeni, dar fiecare dintre noi poate să facă asta pentru el. Și asta e valabil pentru orice aspect al vieții.
Vindecarea nu este doar pentru corp, ea poate fi deopotrivă pentru corp, minte, suflet sau chiar viață.
Romanian
Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?