Fă-ți curaj și dă mâna cu suferința ta!

Ție de ce îți este frică? Care este lucrul pe care nu ai curajul să îl privești în față? De ce fugi în permanență? Care este de fapt adevărata ta temere? Care este adevăratul lucru de care te ascunzi?

Care este acel lucru care te scoate din pepeni? Care îți fierbe sângele și îți dă senzația că mai are puțin și îți iese pe urechi? Eu cred că furia este și ea o fațetă a fricii. Un om furios, este de fapt un om căruia îi este frică să nu fie rănit din nou. Este ca acel mic și pufos pisoi care, de frică că îl vei răni te scuipă și te zgârie pentru a te ține cât mai departe.

Faptele copilului tău te înfurie? Privește cu atenție! Nu cumva el face exact ce făceai și tu la vârsta lui, iar acum îți este frică că vei simți din nou că nu ești suficient de bun? Că vei fi din nou certat? Că nu ești demn de iubire? Că ai dreptul la iubire doar atunci când faci totul perfect? Dar care este acea perfecțiune? Pentru că niciodată nu ai simțit că ai împlinit-o…

Vecinul… ooo vecinul! Te scoate din sărite! ”Ține-mă Doamne, că nu știu ce fac!” Mai ai un pic și îți explodează capul, dar stai, nu cumva îți este frică că te vei simți din nou nedreptățit? Nu cumva îți este frică că vei vedea din nou cât de nedreaptă e viața?

Viața este un șir nesfârșit de efecte a unor cauze cât se poate de clare. Nu este nimic nedrept aici! Totul este exact așa cum trebuie să fie, este o consecință sinceră a ceea ce a fost. Singurul lucru nedrept este ignoranța noastră. Somnul nostru prelung și ochelarii de cal, deși sunt și ele cât se poate de clare: o stare de prezență continuă te seacă de puteri, te doboară, consumă o cantitate enormă de energie pe care nu o poți genera singur, dar ai acces la ea. Poți trăi în prezență doar dacă ești în permanență conectat la Sursă, dar asta te poate deconecta de Pământ, și la urma urmei asta ai ales, o viață pe Pământ… nu?

Dar există o rezolvare la toate acestea! Te poți vindeca! Te poți dezlipi de suferința trecutului, poți lăsa în urmă lanțurile ce te țin. Poți înțelege ceea ce te sperie, ceea ce te înfurie. Poți desluși misterul. Te poți întoarce în timp și îți poți dărui tu ție ceea ce nu ai primit.

Și da, ai voie să te deconectezi, ai voie să oprești lupta măcar pentru câteva momente. Ai voie ca măcar pentru câteva clipe să te ascunzi și să plângi, dacă asta vrei. Ai voie să simți. E ok să fii vulnerabil. Vulnerabilitatea dovedește cât ești de puternic și nu cât ești de slab. Vindecarea începe atunci când ai curajul să vezi unde te doare.

Toate acele nedreptăți, toate acele frici, toată suferința ai simțit-o așa pentru că nu a fost nimeni acolo care să îți explice ce este de fapt. Nu a fost nimeni care să înțeleagă și să vadă că ceea ce ai văzut tu nu este ceea ce pare a fi. Diferența este doar în modul în care alegi să vezi lucrurile.

Cei care ne-au rănit au fost și ei răniți la rândul lor. Bulgărele se rostogolește și se face tot mai mare. Suferința nu ne place, dar este necesară, ea ne trezește din când în când, este ca alarma de la centura de siguranță care sună din ce în ce mai tare, până când reușești să o auzi, până când te scoate din sărite și alegi să o pui, doar să nu o mai auzi. Sau te obișnuiești cu ea… și ea tace, dar apoi pui o frână bruscă și totul în portbagaj se răstoarnă în speranța că de data aceasta vei auzi, vei vedea și vei înțelege că toate se pot prăbuși la fel și în viața ta dacă nu înveți să le simți, dacă nu îți amintești să auzi și să vezi, dacă nu te trezești.

Fă-ți curaj și dă mâna cu suferința ta! Ia-o de braț și vezi încotro merge, observă de unde vine și unde se duce, înțelege-o, observ-o, ascult-o. Îmbrățișează fiara! Sărută broscoiul! 

Acceptă! Iubește! Vindecă!

Suntem mulți și suntem aici! Putem face asta împreună. Nu există competiție, există doar o permanentă colaborare. Cu orice brânci suntem mai aproape de trezire, suntem mai aproape de lumină.