Frații din orice specie se ciondănesc. Sunt sigura că ai văzut cel puțin o dată doi căței, doi pisoi sau chiar doi ursuleți într-un documentar hârjonindu-se. Copiii noștri de ce ar fi o excepție? Se tăvălesc, se lovesc, se ceartă. Scandalul e gata.
În situații, de obicei în afara casei când nu își dau seama că îi privești, observi cum se iubesc, se iubesc sincer, vezi cum își poartă de grijă unii altora și ți se pare că e ireal. Te întrebi de ce nu sunt așa și acasă, dar nu poți să îți explici.
Asta ar trebui să te bucure, pentru că asta arată că se simt confortabil acasă, că se simt în siguranță. Simt și știu că acolo este cineva de încredere care le poartă de grijă tuturor și nu mai e nevoie să facă ei asta pentru celălalt.
Cât despre cearta dintre ei, poți sta liniștit, au nevoie de asta! Conflictele minore de acum sunt antrenamentul pentru marile conflicte ce vor urma. Până a ajunge la momentul în care, adult fiind, să știe să gestioneze mental, fizic și emoțional un conflict ai nevoie de antrenament. Nimic nu este întâmplător și totul are un rost. Orice abilitate, orice competență se dezvoltă prin exercițiu, conflictele și neînțelegerile pot fi foarte frustrante, mai ales dacă știi doar să încasezi. Te pot aduce până la depresie. Copiii au o flexibilitate foarte mare, deși noi credem că sunt fragili, ei au o capacitate mult mai mare decât adulții de a se adapta, de a învăța lucruri noi și de a învăța să se descurce în diverse situații, dar pot face asta doar dacă au ”material didactic”, adică dacă au situații concrete cu care să exerseze, de aceea cu cât îi vom proteja mai mult cu atât vor deveni mai vulnerabili.
Știu e frustrant să îi vezi certându-se și este chiar indicat să intervenim pentru că în felul acesta îi putem dirija spre a găsi un numitor comun, o soluție care să fie acceptabilă pentru toată lumea, ba chiar ne dau ocazia nouă înșine de a învăța mai mult despre cum să gestionăm conflictele, dar ce faci atunci când constați că ai generat chiar tu acel conflict și ai stârnit competiția, lupta pentru atenție dintre frați?
Eu sunt campioană la a mă strădui să nu fac diferență între copii. Am alăptat fiecare copil în parte un am opt luni și șase zile fix, numai ca să mă simt cu conștiința împăcată că mi-am tratat copiii la fel, mi-am luat cărucior de gemeni ca să le pot plimba pe amândouă o dată și am facut program de citit povești pe zile în așa fel încât fiecare are momentul ei de ales poveste și momentul ei cu mama, numai să nu se simtă vreo diferență. Credeți că a funcționat? Tot mai primesc întrebări de genul ”Dar cu ea de ce povestești mai mult?”, ”Dar pe mine de ce m-a luat tata de la scoală și pe ea mama?”
Adevărul este că ceea ce ne place ni se pare că trece într-o clipită, iar atunci când trebuie să ne așteptăm rândul durează o eternitate. Ceea ce ni se pare normal trece neobservat, iar ceea ce ne indignează ne pune pe jar.
Ceea ce am înțeles eu este că echilibrul îl poți obține oferind fiecăruia atât cât are nevoie și atunci când are nevoie. Fiecare copil este diferit și are nevoi diferite, fiecare are preferințele lui și modul lui de a primi și de a oferi iubire. Copilul dă semnale, i se citește în gesturi, pe față și în starea lui generală dacă are nevoie de ceva, dacă se confruntă cu ceva, sau dacă a avut o zi proastă.
Echitabil nu este ceea ce credem noi că este, ci ceea ce crede copilul. Percepția pe care o are copilul va face diferența între o competiție și o colaborare între frați. Ceea ce va rămâne și va contribui la formarea personalității copilului, a concepțiilor despre iubire, dreptate, meritocrație este modul cum se vede relația, situația, viața prin ochii lui și nu prin a părinților lui.
Multe refuzuri îl vor determina pe copil să înceteze să mai ceară, puțină disponibilitate va arăta copilului că nu are cine să îl asculte, mustrarea în momentele în care povestește boacănele lui îl vor determina să nu mai povestească și toate acestea vor răci relația. Explică-i de ce lucrurile sunt așa cum sunt, amintește-i când este rândul lui și fă un program clar, ascultă-l, încurajează-l și lasă-l să vorbească, astfel vei înțelege ce îl nemulțumește și vei avea ocazia să îi explici situația.
Relația noastră cu copiii noștri depinde de cum alegem noi să o construim. Ei vor dori să meargă pe propriul drum.
Romanian
Ți-a plăcut articolul și dorești să te informăm când publicăm noutăți?